Print this page

Zboruri directe spre Santorini de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Santorini, Grecia Santorini, Grecia

Începând de anul acesta, timișorenii și locuitorii din vestul României au la dispoziție o nouă destinație unde își pot petrece vacanța de vară. De pe Aeroportul Internațional “Traian Vuia” din Timișoara sunt operate săptămânal curse charter spre frumoasa destinație Santorini din Grecia, o insulă vulcanică renumită pentru peisajele deosebite și arhitectura tradițională valoroasă a micilor așezări aparținătoare, pentru plajele și apa cristalină a Mării Egee.

Daniel Idolu, directorul Aeroportului Internațional Timișoara, a declarat:

"Deși am mai menționat anterior, încă o dată o spunem cu bucurie că veștile bune pentru locuitorii din vestul țării continuă. Numărul destinațiilor de vacanță cu plecare de pe Aeroportul internațional Timișoara se mărește, având șase destinații de acest tip, oferind astfel posibilitatea unui număr cât mai mare de turiști să își petreacă vacanța în locurile preferate. Insula Santorini este o destinație cunoscută și apreciată de turiști, nu numai de la noi, dar și de pe alte meleaguri, motiv pentru care avem convingerea că un număr mare de turiști vor alege această nouă destinație".

Compania aeriană TAROM a început pe data de 31 iulie 2016 operarea curselor charter spre Santorini, iar până la data de 18 septembrie 2016, în fiecare zi de duminică, se va putea decola direct de la Timișoara spre Santorini, la ora 20.00.

Companiile aeriene împreună cu tour-operatorii își rezervă dreptul de a aduce modificări programului de zbor.

Aeroportal News

Aeroportal.ro este locul în care puteți găsi informații interesante din domeniul aviatic din România: știri și articole despre instituții aviatice, aeroporturi, companii aeriene, operatori aeroportuari, specialiști din domeniul aviatic, evenimente aviatice, instituții de învățământ, cursuri de pregătire profesională, locuri de muncă, legislație aeriană, glosar de termeni din domeniul aviației etc.