Aeroportal News - Facebook Aeroportal News - Twitter

În perioada 3-7 august 2016 a avut loc în Erden, Montana - Bulgaria, sub egida Federației Aeronautice Internaționale, ediția a III-a a competiției de parașutism - precizia aterizării East European Accuracy Landing Championship. Sportivii Aeroclubului României s-au întors încărcați cu medalii de la competiția amintită, ei obținând locul 1 la senioare prin Simona Stan, parașutist instructor la Aeroclubul Teritorial Satu Mare, locul 4 la senioare prin Mihaela Mariș, sportivă componentă a lotului județean Baia Mare, precum și locurile 1, 3 și 4 la juniori prin Ștefan Simionescu, sportiv din lotul județean Satu Mare, George Rădoi și respectiv Robert Trandafir, sportivi ai Aeroclubului Teritorial București. De asemenea, delegația Aeroclubului României a obținut locul 3 în clasamentul general pe echipe.

Aeroclubul României este instituție publică aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, având 17 unități teritoriale în întreaga țară, este unitate de pregătire și perfecționare a personalului aeronautic civil, precum și structură sportivă de performanță cu profil aeronautic. De asemenea, este organizație de reparații și întreținere pentru anumite categorii de aeronave și organizație de pregătire pentru obținerea unor categorii de calificări aeronautice, având și atribuții în domeniul certificării/autorizării unor categorii de personal și tehnică aeronautică.

Steliana Popa s-a clasat pe locul II la cea de-a doua etapă a Parachute World Cup Series 2016, care a avut loc în perioada 24-26 iunie 2016, la Lesce, în Slovenia.

Echipa de acrobație cu planorul a Aeroclubului României a obținut locul I pe echipe și locul II în clasamentul individual la cea de-a patra ediție a International Danubia Glider Aerobatic Cup.

PRIAevents organizează, în premieră pentru România, un weekend premium dedicat pasionaților de aviație și oamenilor de afaceri: PRIA Aviation, eveniment care va avea loc pe 1 și 2 iulie 2016, în stațiunea Eforie Nord și pe Aeroportul Tuzla din Constanța.

Aeroclubul României va participa la Ziua Porților Deschise și mitingul aerian "BOBAS 2016 - Boboc Air Show 2016", eveniment organizat de Școala de Aplicație pentru Forțele Aeriene "Aurel Vlaicu" din Buzău.

BOBAS 2016 va avea loc sâmbătă, 18 iunie 2016, începând cu ora 09.30, pe aerodromul Boboc.

Aeroporturi

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9

Companii aeriene

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14

Evenimente aviatice

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6

Informații utile

  • 1
  • 2
  • 3

Instituții aviatice

  • 1

Instituții de învățământ

  • 1

Legislație

  • 1

Istoria aviației române

  • 1
  • 2

Specialiști în aviație

  • 1

Urmărește-ne pe Faccebook și Twitter: Aeroportal News - Facebook Aeroportal News - Twitter