Aeroportal News - Facebook Aeroportal News - Twitter

În perioada 3-7 august 2016 a avut loc în Erden, Montana - Bulgaria, sub egida Federației Aeronautice Internaționale, ediția a III-a a competiției de parașutism - precizia aterizării East European Accuracy Landing Championship. Sportivii Aeroclubului României s-au întors încărcați cu medalii de la competiția amintită, ei obținând locul 1 la senioare prin Simona Stan, parașutist instructor la Aeroclubul Teritorial Satu Mare, locul 4 la senioare prin Mihaela Mariș, sportivă componentă a lotului județean Baia Mare, precum și locurile 1, 3 și 4 la juniori prin Ștefan Simionescu, sportiv din lotul județean Satu Mare, George Rădoi și respectiv Robert Trandafir, sportivi ai Aeroclubului Teritorial București. De asemenea, delegația Aeroclubului României a obținut locul 3 în clasamentul general pe echipe.

Aeroclubul României este instituție publică aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, având 17 unități teritoriale în întreaga țară, este unitate de pregătire și perfecționare a personalului aeronautic civil, precum și structură sportivă de performanță cu profil aeronautic. De asemenea, este organizație de reparații și întreținere pentru anumite categorii de aeronave și organizație de pregătire pentru obținerea unor categorii de calificări aeronautice, având și atribuții în domeniul certificării/autorizării unor categorii de personal și tehnică aeronautică.

Published in Evenimente aviatice

Steliana Popa s-a clasat pe locul II la cea de-a doua etapă a Parachute World Cup Series 2016, care a avut loc în perioada 24-26 iunie 2016, la Lesce, în Slovenia.

Published in Evenimente aviatice

A venit vara și, odată cu ea, s-au diversificat și posibilitățile de petrecere a timpului în aer liber. Una dintre activitățile care îți pot ridica adrenalina la cote maxime este saltul cu parașuta.

Anul acesta, școlile de parașutism au o ofertă foarte diversificată, menite să satisfacă atât dorințele celor mai experimentați, cât și a celor care nu au sărit niciodată cu parașuta.

Published in Informații utile

Aeroporturi

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9

Companii aeriene

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14

Evenimente aviatice

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6

Informații utile

  • 1
  • 2
  • 3

Instituții aviatice

  • 1

Instituții de învățământ

  • 1

Legislație

  • 1

Istoria aviației române

  • 1
  • 2

Specialiști în aviație

  • 1

Urmărește-ne pe Faccebook și Twitter: Aeroportal News - Facebook Aeroportal News - Twitter